31 mai 2010

VA INFORMAM

Biroul Operativ al Filialei 1 Slatina, intrunit azi 31.05.2010, a analizat propunerea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizare privind realizarea unei federatii sindicale impreuna cu Sindicatul Federatia Romania "89.
In principiu ne declaram de acord cu ideea de federatie, cu conditia ca aceasta sa fie benefica pentru ambele parti, insa dupa ce vom avea mai multe detalii privind statutul acesteia-despre care la acest moment nu avem, practic nicio informatie-o vom supune votului Adunarii Generale a filialei.
Totodata, analizand activitatea desfasurata pana in prezent, apreciem necesitatea convocarii unei intalniri la nivel national a Birourilor Operative, care sa stabileasca caile de actiune in perioada imediat urmatoare-pana la 31.12.2010-si in special pentru anul 2011, cand se prefigureaza intrarea in vigoare a Legii unice privind pensiile.

28 mai 2010

CINE AR FI CREZUT CA DUPA 140 DE ANI DE EXISTENTA, VA DAINUI CU TOATE RANILE NEVINDECATE SI NEDREPTATILE NEINDREPTATE!

Internaţionala (L'Internationale în limba franceză) este cel mai cunoscut cântec socialist (folosit în egală măsură şi de anarhişti şi comunişti), şi unul dintre cele mai cunoscute cântece din întreaga lume. Versurile originale în limba franceză au fost scrise în 1870 de Eugène Pottier (1816–1887), (care a fost mai târziu membru al Comunei din Paris). Iniţial, versurile trebuiau să fie cântate pe melodia binecunoscutului cântec revoluţionar La Marseillaise. Pierre Degeyter (1848–1932) a pus versurile pe muzică în 1888, melodia devenind în scurtă vreme foarte cunoscută.În romanul Ferma animalelor a lui George Orwell, Internaţionala este parodiată de imnul Beasts of England.

Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
Voi, osîndiţi la foame, sus!
Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
Să-nceapă al lumii vechi apus!
Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
Sculaţi, popor de osîndiţi!
Azi nu sînteţi nimic în lume,
Luptaţi ca totul voi să fiţi!

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaţionala
Prin noi s-o făurim!

Sculaţi, nu-i nici o mîntuire
În regi, ciocoi sau dumnezei!
Unire, muncitori, unire,
Şi lumea va scăpa de ei!
Prea mult ne-au despuiat tîlharii
Ce-n lume, lux, desfrîu se scald:
Să ne unim toţi proletarii,
Să batem fierul cît e cald!

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaţionala
Prin noi s-o făurim!

Ţărani şi muncitori, noi sîntem
Partidul, mare muncitor!
Pămîntul este-al celor harnici,
Cei leneşi plece unde vor!
Cînd vulturi lacomi, corbi de pradă,
N-or mai pluti nori negri-n vînt,
Pe cer luci-va-ntotdeauna
Al înfrăţirii soare sfînt.

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
Internaţionala
Prin noi s-o făurim!

Preluat dupa:www.wikipedia

27 mai 2010

CE NE PREGATESTE GUVERNUL

Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1- La data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale;
d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
e) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
f) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
g) pensiile deputaţilor şi senatorilor;
h) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă;
i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi;
Art. 2 (1) Pensiile de serviciu anticipate şi anticipate parţiale dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c), d) şi g) devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Pensiile de invaliditate şi pensiile de urmaş dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaş, în înţelesul Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin (1) - (3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3 –(1) Începând cu drepturile lunii iunie 2010, pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1) care au fost stabilite doar în baza legilor cu caracter special, pensia din sistemul public se determină, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1 care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 4 (1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art.1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare după cum urmează
a) într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la lain. (3) pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit a) şi b);
b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la alin. (3) pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit c) – i).
(2) Cuantumul pensiilor recalculate, conform prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat conform prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzută la lit a) sau b), după caz.
Art. 5 (1) Prevederile art.3 şi 4 se aplică în mod corespunzător şi pensiilor stabilite potrivit prevederilor Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru pensiile prevăzute la alin. (1) punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.
(3) La cuantumul pensiilor prevăzute la art.1. lit a) sau b), stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplică prevederile art.11 teza 3 din Legea nr.80 din 1995 privind cadrele militare. –adica (3) Pensionarii militari decorati cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a si I beneficiaza de un spor
de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.
(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
Art. 6 (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale se aprobă procedura de încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la pensie de invaliditate.
(2) Într-un interval de 3 ani de la data intrării în vigoare a procedurii prevăzută la alin. (1), Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin I.N.E.M.R.C.M., va organiza verificarea încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă la acea dată.
Art. 7 – (1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pensiilor prevăzute la art. 2 li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează aceste categorii de pensii.
Art. 8 (1) Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:
a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă.
c)12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă aşa cum sunt reglementate în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.
Art. 9. - Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;
b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b), până la intrarea în vigoare a prezentei legi. Adica toata vechimea, deci inclusiv grupele de munca
Art. 10 - Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii în cazul beneficiariilor pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b).
Art. 11 – Beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii.
b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă potrivit legii.

Art. 12 Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.
Observatie: dispare perioada de contributie la pensia suplimentara-3,6 ori 9%



LEGE
privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) În situaţia în care, din aplicarea prevederilor alin.(1), rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului minim brut pe ţară, suma care se acordă este de 600 lei.
Art. II (1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice indiferent de modul de finanţare al acestora:
a) Cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi in lei ale personalului trimis in misiune permanenta si respectiv temporara in strainatate, prevazute in Anexa nr. V/3 la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice si in Hotararea Guvernului nr. 837/1995 republicată, cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, respectiv Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;
b) Drepturile prevazute la art. 104 alin. (3) si art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic;
c) Cuantumul drepturilor specifice pentru activitatile desfasurate in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, prevazute in Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pct. 3 alin. (1) si (2), 4 alin. (1), 6, 8, 10, 11,12;
d) Cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si respectiv valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament;
e) Compensaţia lunară pentru chirie.
(2) Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenţa medicală, medicamente şi proteze aferente personalului propriu, pentru care legislaţia în vigoare la data publicării prezentei legi prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, bugetele locale sau, după caz, bugetele fondurilor speciale se reduce cu 25%.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul alocaţiilor de hrană acordate personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională 2 pe perioada participării la misiuni în teatrele de operaţii, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a) – d) din Legea nr.42 din 2004 privind participarea forţelor armate la misuni în afara teritoriului statului român.
Art. III (1) Prevederile art. I şi II din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi personalului angajat în cadrul Bancii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul prevăzut la alin. (1), precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. IV Prevederile art. I - III se aplică începând cu drepturile lunii iunie.
Art.V – Începând cu drepturile lunii iunie, cuantumul indemnizaţiei de şomaj stabilit în condiţiile prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflat în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care se stabileşte sau se repune în plată după suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi drepturile băneşti care se acordă lunar din bugetul asigurărilor pentru şomaj în funcţie de cuantumul indemnizaţiei de şomaj stabilită potrivit legii, se diminuează cu 15%.
Art. VI (1) Drepturile banesti prevazute de art.72, art.731, art.74 şi art.75 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, care se stabilesc ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se diminuează cu 15%.
(2) Conventiile încheiate in vederea acordarii subventiei prevăzute la art.78 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi isi produc efectele juridice până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate.
Art. VII – (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma „pensie socială minimă garantată” se înlocuieşte cu sintagma „indemnizaţie socială pentru pensionari”.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzută la alin. (1) se stabileşte anual, prin legile bugetare, şi poate fi modificat, în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare.
Art. VIII - Articolul 27 din Legea nr.11/2010 a bugetului de stat pe anul 2010 se abrogă.
Art. IX - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu mai contractează bilete de odihnă în anul 2010.
Art. X – (1) Începând cu drepturile lunii iunie, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, se diminuează cu 15%.
(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei.
Art. XI –Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere sau la trecerea în rezervă.
Art. XII (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se mai aplică.
(2) Cererile de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, depuse în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluţiona cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii.
Art. XIII Începând cu drepturile lunii iunie 2010, cuantumul drepturilor băneşti, acordate sau, dupa caz, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate in conditiile prevazute de actele normative enumerate la art.XVII alin.(1), lit.c) - g), cu exceptia indemnizatiei de somaj diminuate potrivit art.V, aflate în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care se repun în plată după suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior aceleiasi date, se diminuează cu 15%.
Art. XIV (1) Cuantumul indemnizaţiilor acordate în temeiul art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi, începând cu drepturile lunii iunie 2010, se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.
(2) Pentru naşterile survenite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi pentru căsătoriile încheiate până la această dată, drepturile se stabilesc în condiţiile actelor normative prevăzute la art. XVII lit. h), j) şi k) şi se solicită la plată până cel târziu la data de 31 august 2010.
Art. XV (1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi se reduc cu 25% următoarele tipuri de drepturi:
a) cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical;
b) indemnizaţia lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1) din Legea nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare;
c) cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Art. XVI (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi se reduc cu 15% următoarele drepturi:
a) cuantumul sprijinului material acordat urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România;
b) ajutorul lunar pentru soţul supraviţuitor, acordată în temeiul Legea nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor pensionar, cu modificările şi completările ulterioare
c) indemnizaţia prevăzută de Legea nr.118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit¸
d) indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.XVII - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, se abrogă:
a) art.5 alin. (1) lit. k) din Legea nr.341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările şi completările ulterioare;
b) art. 78 şi art.79 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
c) art.12 si 13 din Ordonanţa Guvernului nr.7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificarile ulterioare;
d) art.12 lit.a), b) si d), art.121 si art.122 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2002 privind industria de apărare, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) art.2 alin.(1) si (2) din Legea nr.174/2006 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foştii proprietari, cu modificarile ulterioare;
f) art.7 lit.a) si c) si art.8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
g) art.7 lit.a) si c) si art.8 din Ordonanţa Guvernului nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
h) Legea nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 27 decembrie 2006;
i) Ordonanţa Guvernului nr.5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 29 ianuarie 2010;
j) Legea nr.396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 2 noiembrie 2006;
k) Art.25 şi art. 26 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Documentele pentru transport acordate, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în temeiul actului normativ prevăzut la alin. (1) lit. a) nu se mai utilizează.
(3)Persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate in conditiile prevazute de actele normative enumerate la alin.(1), lit.c)-g) ale caror drepturi de protectie sociala acordate sau, dupa caz, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, au fost stabilite pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, si se afla in plata sau se repun in plata dupa suspendare ulterior acestei date, beneficiaza de aceste drepturi in conditiile prevazute de respectivele acte normative, astfel cum se aflau in vigoare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, diminuate conform art. XIII.
Art. XXI – (1) Prevederilor art. I –III, V, VI (1), VII (3) şi (4), IX, X, XII, XIII (2), XIV (1) şi (2),, XV şi XVI se aplică până la 31 decembrie 2010.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condiţile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a bugetului general consolidat.
Nota: documentele au fost preluate dupa cotidianul Evenimentul Zilei

PROTEST

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
FILIALA SLATINA



Cadrele militare în rezervă şi retragere din judeţul Olt, membri ai filialei noastre, vă aduc la cunoştinţă protestul lor faţă de preconizata măsură de reducere a pensiilor cu 15%.
Nu putem fi de acord cu aceasta măsură abuzivă şi total neconstituţională, la fel cum nu am fost de acord cu îndatorarea ţării la FMI, din cauza presiuni externe, care a amanetat viitorul copiilor şi nepoţilor noştri.
Această măsură nu are la bază o corectă analiză economică şi ne duc cu mintea la curbele de sacrificiu instituite între 1931-1933, perioadă în care au fost 3 curbe de sacrificiu.
Suntem de acord să fim solidari cu ţara, cum am fost întreaga noastră carieră şi viaţă dedicată apărării acestui neam, dar nu putem fi solidari cu jaful naţional făcut în 20 de ani sub oblăduirea tuturor forţelor politice, care s-au întrecut pentru a prinde guvernarea, cu singurul scopul nedeclarat dar precis, acela de a parveni.
Nu pensionarii au vândut întreprinderile româneşti şi nici bogăţiile naturale lăsate de Bunul Dumnezeu pe aceste sfinte plaiuri, bogăţii pe care noi trebuia să le folosim cu grijă părintească pentru a lăsa şi copiilor noştri ceva.
De 20 de ani statul este în permanentă reformă şi devine din ce în ce mai slab, din toate punctele de vedere, înregistrând cea mai gravă diluţie a instituţiilor sale.
In parlament şi în presă asistam neputincioşi la un bombardament de declaraţii care arată câtă instabilitate politică domneşte în ţară, lucru cu care noi nu putem fi de acord, deoarece în aceste momente de cumpăna pot uşor lua avânt ideile extremiste şi xenofobe.
Categoric, scăderea pensiilor va duce la micşorarea fluxurilor comerciale , la o diminuare a cererii de produse şi servicii, care se va regăsi în diminuarea încasărilor statului.
Dacă analizăm problema şi din punct de vedere juridic, constatăm că, diminuarea pensiilor nu este permisă de lege, deoarece dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat, iar drepturile de pensii sunt imprescriptibile şi nu pot fi cedate total sau parţial.
La fel spune şi Constituţia României la art. 44. Dreptul de proprietate privată:
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
În accepţiunea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. noţiune de bun a fost dezvoltată încât să cuprindă nu numai drepturile reale astfel cum acestea sunt definite în dreptul intern, dar şi numitele speranţe legitime, respectiv pensiile noastre, care sunt clar determinate în dreptul intern şi recunoscute fie printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un act administrativ.
Reducerea cu 15% a pensiilor, dovedeşte ingerinţa statului şi determină privarea parţială de proprietate.

Potrivit celor arătate, pensia câştigată sau stabilită prin decizia de pensionare sau judecătorească constituie proprietate, în sensul reglementării art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie iar reducerea ei, reprezintă ingerinţa din partea statului criticată de acest protocol .
Categoric statul va pierde la CEDO toate procesele, iar firmele de avocatură sigur vor prospera iar despăgubirile şi onorariile destul de mari, se vor plăti tot de la bugetul de stat, adică tot din banii noştri.
Constituţia României la art. 44. Dreptul de proprietate privată arată în continuare:
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Noi trăim din pensie şi veniturile noastre sunt pensia in plată.
Măsura de diminuare a veniturilor nu se aplică la toţi cetăţenii români şi în acest mod generează discriminare, pentru că statul nu ocroteşte în mod egal veniturile cetăţenilor, aşa cum arată textul din Constituţie.
Si noi plătim din pensii impozit la stat, iar prin această măsură impozitul creşte la 31%.
Nu am auzit în acest plan de măsuri că bancherii, antreprenorii, patronii, proprietarii, sau persoanele autorizate urmează ca din SOLIDARITATE cu ţara să plătească la fel ca pensionarii un impozit pe venitul lor de 31%.
Noi nu cedăm parte din pensia noastră pentru a acoperi economia subterană, şpăgile, comisioanele şi banii scoşi cu valizele din ţară pe care autorităţile statului sau făcut că nu le văd. Evaziunea fiscală, corupţia, minciuna, lipsa de morală, de atâtea ori demascate de mulţi ziarişti, nu au determinat în ultimii 20 de ani reacţii corespunzătoare de stopare din partea statului.

ÎN CONCLUZIE
Cerem să se reanalizeze planul de măsuri şi scoaterea oricărei prevederi referitoare la diminuarea pensiilor în plată, iar în caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanţelor de judecată naţionale şi internaţionale, pentru recuperarea pagubelor noastre şi dreaptă despăgubire.

21 mai 2010

La multi ani!

Cu prilejul zilei Sf. Imparati Constantin si Elena, conducerea Filialei Slatina ureaza tuturor purtatorilor acestor nume, multa sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor.
LA MULTI ANI!

18 mai 2010

SCRISOARE DESCHISA

ROMÂNIA
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
FILIALA SLATINA, NR. 1
JUDEȚUL OLT
STR. Ionascu nr. 65
scmdot@yahoo.com






MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE
-GABRIEL OPREA-

DOMNULE MINISTRU (nu vom folosi ca mod de adresare și gradul de general-pentru că este un grad de foarte mare onoare și demnitate pe care nu-l meritați și ar fi o mare jignire pentru adevarații generali ai ARMATEI ROMÂNIEI)

DE CE ATI MINŢIT ???
DE CE domnule ministru -ATI MINŢIT- că ați formulat amendamente la legea pensiilor în favoarea militarilor și nici nu ați avut de gând să le formulați ???
DE CE domnule ministru - AȚI MINȚIT-pe toate posturile de televiziune că dacă va trece legea pentru militari cu afectarea drepturilor istorice dobândita, vă veţi da demisia ???
DE CE domnule ministru –împreuna cu noul partid pe care l-aţi format nu ati votat amendamentele care veneau în favoarea militarilor, amendamente făcute de alte partide ???
DE CE - domnule ministru-procedaţi la racolarea de cadre militare din cadrul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare in Rezerva și în Retragere, promiţându-le diferite funcţii în noul partid pe care l-aţi format( P.D.L.-2)
DE CE - domnule ministru-vă faceţi că nu știți sacrificiile armatei române, prin contribuția căreia s-au construit cele mai mari obiective economice ale Românei și unde și-au pierdut viața sute de militari ???
DE CE - domnule ministru- nu vă opriţi cu pioşenie, atunci când treceţi pe Transfăgărășan si călcați fără nici o remuşcare peste vieţile militarilor pierduţi aici. Numai într-o singură zi au pierit 12 militari luaţi de viitură, și o doamne câţi au mai murit??
DE CE - domnule ministru-nu îi mai respectaţi pe cei care si-au jertfit viața in acele groaznice condiţii? Dar, armata nu a dat înapoi -nu a dezertat-in schimb dumneavoastră aţi trădat-o.
DE CE - domnule ministru-nu respectaţi munca miilor de militari, care acum sunt la pensie și casa lor, aproape 4 luni pe an era INSULA MARE A BRAILEI ???
DE CE - domnule ministru-vă faceţi ca uitaţi, sau nu vreţi sa vă aduceţi aminte de cate jertfe a fost nevoie din partea armatei, pentru construirea CANALULUI DUNARE-MAREA NEAGRA?? Unde este respectul pentru aceștia ??
DE CE - domnule ministru-uitaţi ca acolo unde era mai greu , armata era cea care îndeplinea orice misiune și pentru toate s-a răspuns cu: Am înțeles și îndeplinit misiunea-??
DE CE - domnule ministru-vă faceţi ca uitaţi sau daca ați uitat vă aducem aminte, că singurul jurământ făcut de cineva in România- că dacă va fi nevoie își va da chiar viața-este militarul armatei Românei, nimeni altcineva.
Nu au demonstrat-o oare suficient înaintașii noştri care ne-au lăsat aceasta tara aşa cum o avem astăzi ??-sau va fi nevoie ca și noi sa demonstrăm acest lucru, lăsând la o parte pe cei care mor periodic pe teatrele de operaţii unde România este angajata prin obligaţiile actuale asumate??
DE CE - domnule ministru - acceptaţi sa faceţi parte din cei cu salarii nesimţite si pensii nesimțite și nu aveţi nici o poziție ???
Sau dumneavoastră faceţi parte din „CUPOLA” și nu se pune ?. Aveţi alternativa afacerilor private- noi nu am avut-o și nu o mai putem avea.
DE CE - domnule ministru - a fost împușcat Ceaușescu pentru genocid ? Oare se poate compara genocidul său cu cel ce se preconizează a se face ? Nu, nu,nu.
DE CE - domnule ministru-nu vreţi să vedeţi că cineva este interesat de a discredita una din cea mai credibilă instituţie a statului - ARMATA ROMÂNĂ ??
DE CE - domnule ministru-nu daţi dovada de onoare si demnitate, ca un adevărat militar si nu luaţi nici o poziţie în apărarea drepturilor militarilor, când se preconizează reducerea pensiilor militare, iniţial cu 19-67%- cum ati precizat și dumneavoastră – acum cu 15%??
DE CE - domnule ministru-nu le reamintiți celor care clamează numărul mare de pensionari din România, că militarii Armatei Române, indiferent că au avut 39 sau 53 de ani au fost împinși să treacă în rezerva -„pentru binele țării”- și- restructurarea sistemului militar-sistem care a fost primul și cel mai drastic restructurat ??
DE CE - domnule ministru-pentru acești militari tineri si forțați să părăsească sistemul militar, pentru nişte pensii foarte mici, nu va manifestaţi poziţia deschisa privind „dreptul la munca”, drept consființit de Constituţie și acceptaţi ca aceştia să nu mai poată munci ???

La toate aceste-DE CE-uri-și multe altele care vi se mai pot adresa, daca aveţi voinţa, verticalitatea și onoarea unui adevărat militar, luaţi poziţie publica, deschisă și fermă în apărarea noasta și veţi avea toata consideraţiunea întregii ARMATE ( activă și în rezervă)




BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SLATINA, NR. 1, JUDEȚUL OLT, AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

4 mai 2010

Suntem nevoiti sa insistam

Cu dezamagire, ma simt dator sa dau glas opiniei, aproape unanime-din pacate - a filialelor deja infiintate de a inchide lista. Ma refer la aceea pentru revendicarile deja facute in instanta de sindicatul nostru. Drept urmare ma conformez si va adresăm rugamintea insistenta , de a definitiva dosarul de sindicalist şi a vă achita cotizaţia. Altfel, tabelul nominal pe care Bucurestiul il solicita, va fi trimis fara a lua in calcul solicitarile dvs. facute cu ocazia constituiri filialei noastre la data de 25.02.2010.Dupa data de 25.05.2010 demersurile vor apartine fiecaruia, individual. De la aceasta data cererile depuse, fara documentele necesare, cu regret, vor deveni nule.
Dosarul de sidicalist este format din:
-cererea de primire in sindicat
-xerocopie dupa livretul militar-pentru cine a primit astfel de document, ori dupa decizia de pensionare
- xerocopie dupa buletin sau carte de identitate
- xerocopie ori original talon de pensie
-2 fotografii
Cotizatia este in cuantum lunar de 10 lei. Aceasta se plateste in doua transe a 60 lei, una pana pe 20 martie, alta pana pe 20 septembrie
Pentru aceasta puteti contacta secretarul, care de cele mai multe ori e disponibil oricand, ori ne puteti intalni in fiecare marti, de la 9-12, la Cercul Militar Slatina, str. Ionascu nr. 65