31 iulie 2013
Am inceput sa primim adrese (nesemnate) din partea
presedintilor comisiilor de contestatii pensii ale structurilor din care
provenim (MApN, MAI, SRI). Prin acestea ni se aduce la cunostinta ca, incepand
cu 01.10.2013, in baza Legii reparatorii
nr. 241/2013, vom primi ca "beneficiari proveniti din sistemul national de
aparare, ordine publica si siguranta nationala", pensiile in cuantumul din
decembrie 2010, daca am fost defavorizati pana acum (cei cu cuantumuri
diminuate din ian. 2012 pana astazi).
Totodata, ni se transmite "rugamintea de a
preciza in scris, in termen de 30 de zile, de la primirea prezentei, in ce
masura contestatia/contestatiile formulata/formulate"de noi la casele
sectoriale de pensii "mai subzista". Cu alte cuvinte, sa stergem cu
buretele totul si, eventual, sa producem documente care ne-ar lichida toate
procesele.
Fata de aceasta curioasa cerere (ca de obicei,
nesemnata), Departamentul Juridic si reprezentantii caselor de avocatura ai
SCMD, se vor intruni maine, 30.07.2013, pentru a analiza situatia si a elabora
instructiunile-ghid pentru membrii SCMD afectati.
Pana la elaborarea si transmiterea acestor
instructiuni, transmit tuturor celor care au primit astfel de
"invitatii" rugamintea de a nu se grabi sa raspunda.
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU