24 iulie 2015
LEGEA PENSIILOR MILITARE- IANUARIE 2016
PARLAMENTUL
ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL
L E G E
privind
pensiile militare de stat
Parlamentul României adoptă prezenta
lege.
CAPITOLUL
I
Dispoziţii
generale
Art. 1. – Dreptul la pensii şi
asigurări sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se
exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de
stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale,
ordinii publice şi securităţii naţionale, denumit în continuare sistemul
pensiilor militare de stat.
Art. 2. – Principiile de bază ale
sistemului pensiilor militare de stat sunt următoarele:
a) principiul unicităţii, potrivit
căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de stat
bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;
b) principiul egalităţii, prin care
se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un
tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică,
în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul imprescriptibilităţii,
potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
d) principiul incesibilităţii,
potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;
e) principiul autonomiei, bazat pe
organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare, a sistemului
pensiilor militare de stat, de către instituţiile din domeniul apărării
naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale;
f) principiul recunoştinţei faţă de
loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi
funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
şi familiile acestora pe timpul carierei.
Art. 3. – În înţelesul prezentei
legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) militar – cadrul militar, astfel
cum este definit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu
modificările şi completările ulterioare, soldatul şi gradatul profesionist, aşa
cum sunt definiţi de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi
gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, militarul
angajat pe bază de contract, jandarmul angajat pe bază de contract, precum şi
preotul militar, aşa cum este definit de Legea nr. 195/2000 privind
constituirea şi organizarea clerului militar;
b) poliţist – funcţionarul public cu
statut special, astfel cum este definit de Legea nr. 360/2002 privind Statutul
poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
c) funcţionar public cu statut
special – funcţionarul public cu statut special, din sistemul administraţiei
penitenciare încadrat în Ministerul Justiţiei sau în unităţi subordonate
acestuia, astfel cum este definit de Legea nr. 293/2004 privind Statutul
funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, republicată;
d) pensionar militar – persoana
definită la lit. a)-c), care beneficiază de pensie militară de stat în
condiţiile prezentei legi;
e) vechimea în serviciu – perioada
în care o persoană din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi
securitate naţională s-a aflat în una dintre următoarele situaţii:
1. a avut calitatea de cadru
militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, în activitate;
2. a avut calitatea de militar
angajat pe bază de contract/jandarm angajat cu contract/poliţist de frontieră
angajat cu contract/soldat şi gradat voluntar/soldat şi gradat profesionist;
3. a îndeplinit serviciul militar ca
militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii
militare de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate
naţională pentru formarea cadrelor militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici
cu statut special, cu excepţia învăţământului liceal;
4. a fost concentrată sau mobilizată
ca rezervist;
5. a fost în captivitate;
6. a îndeplinit activităţi
pastoral-misionare, duhovniceşti şi religioase, în calitate de preot ori ca
preot militar în instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică
şi securitate naţională, prin încheierea unui contract individual de muncă.
f) vechime cumulată – perioadele de
timp recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare
sau perioade asimilate în vederea obţinerii unei pensii în condiţiile legii;
g) vechime efectivă – vechimea
prevăzută la lit. f), care nu cuprinde sporurile acordate pentru activitatea
desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă,
respectiv grupa I şi/sau a II-a de muncă;
h) stagiu potenţial – perioada de
timp prevăzută de prezenta lege acordată la calculul pensiei de invaliditate,
ca o creditare pentru vechimea nerealizată din cauza afecţiunilor invalidante;
i) stagiu de cotizare – perioada în
care persoanele prevăzute la lit.a)-c) au datorat/plătit contribuţii de
asigurări sociale de stat în sistemul public de pensii;
j) vârstă standard de pensionare –
vârsta stabilită de prezenta lege, la care se poate obţine pensie pentru limită
de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează
reducerile prevăzute de lege;
k) case de pensii sectoriale –
casele de pensii care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii,
care îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezenta lege şi funcţionează cu
respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate
în instituţiile din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi
securitate naţională.
Art. 4. – Sistemul pensiilor
militare de stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare,
ordine publică şi securitate naţională, interzicerea sau restrângerea
exerciţiului unor drepturi şi libertăţi din Constituţia României, precum şi
pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii sau decesului.
Art. 5. – (1) Ministerul Apărării
Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii
asigură aplicarea reglementărilor referitoare la pensiile militare de stat şi
alte drepturi de asigurări sociale ale militarilor, poliţiştilor şi
funcţionarilor publici cu statut special şi exercită controlul aplicării
acestora.
(2) Fondurile necesare pentru plata
pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite
pensionarilor militari se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele
instituţiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 6. – Administrarea sistemului
pensiilor militare de stat se realizează prin case de pensii sectoriale.
Art. 7. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, evidenţa drepturilor de pensii militare de stat şi a
drepturilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric
personal, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Datele cu caracter personal
actualizate pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii Uniunii Europene, ai
statelor membre ale Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene şi
pentru străinii care au înregistrat rezidenţa/şederea în România, pentru care
casele de pensii sectoriale stabilesc drepturile de pensie şi întocmesc
documentaţii de plată şi/sau efectuează plata pensiilor şi a altor drepturi de
asigurări sociale sunt furnizate acestora, gratuit, de către Ministerul
Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea
Bazelor de Date.
(3) Datele prevăzute la alin. (2)
sunt furnizate gratuit, la cererea caselor de pensii sectoriale, de către
autorităţile, instituţiile publice sau orice altă instituţie care deţine astfel
de informaţii.
Art. 8. – Cheltuielile, în sistemul
pensiilor militare de stat, acoperă contravaloarea pensiilor militare de stat
şi a altor drepturi de
asigurări sociale, sumele necesare
organizării şi funcţionării sistemului pensiilor militare de stat şi a altor
prestaţii prevăzute de lege.
Art. 9. – Condiţiile de muncă în
care se desfăşoară activitatea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor
publici cu statut special pot fi:
a) normale;
b) deosebite;
c) speciale;
d) alte condiţii.
Art. 10. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special detaşaţi în afara instituţiei din care
fac parte beneficiază de condiţiile de muncă specifice funcţiilor din care au
fost detaşaţi sau funcţiilor asimilate/similare, după caz.
Art. 11. – (1) Încadrarea locurilor
de muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza
criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.
1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii
deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele
militare în activitate, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului
nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu
condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu
modificările ulterioare.
(2) Prevederile Hotărârii Guvernului
nr. 1294/2001, cu modificările ulterioare, aplicabile militarilor din cadrul
Ministerului Justiţiei, se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special
din sistemul administrației penitenciare.
(3) Prevederile alin. (1) sunt
aplicabile şi militarilor, poliţiștilor şi funcţionarilor publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare care au trecut în
rezervă/retragere, respectiv au încetat raporturile de serviciu, până la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 12. – În sistemul pensiilor
militare de stat se acordă următoarele drepturi:
a) pensii militare de stat;
b) alte drepturi de asigurări
sociale.
Art. 13. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special pot beneficia de o singură pensie
militară de stat.
CAPITOLUL
II
Sistemul
pensiilor militare de stat
Art. 14. – În sistemul pensiilor
militare de stat se acordă următoarele categorii de pensii:
a) pensia de serviciu;
b) pensia de invaliditate;
c) pensia de urmaş.
SECŢIUNEA
1 Pensia de serviciu
Art. 15. – Pensia de serviciu poate
fi:
a) pentru limită de vârstă;
b) anticipată;
c) anticipată parţială.
Art. 16. – (1) Au dreptul la pensie
de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii
publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) au împlinit vârsta standard de
pensionare pentru limită de vârstă;
b) au o vechime efectivă de cel
puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
(2) Vârsta standard de pensionare pentru
limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea
acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare,
conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta
lege.
Art. 17. – (1) Au dreptul la pensie
de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut
special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ condiţiile de vechime
prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au împlinit vârsta standard de pensionare
pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi se află în una dintre următoarele
situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au
încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a
reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive
sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi
securitate naţională;
b) sunt trecuţi în rezervă sau
direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării
ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile
de expertiză medico-militară.
(2) La acordarea pensiei de serviciu
anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani prevăzută la
alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta
lege sau de alte acte normative.
Art. 18. – (1) Au dreptul la pensie
de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici
cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de minimum 20 de
ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu, şi care se află în una
dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au
încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a
reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive
sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi
securităţii naţionale;
b) sunt trecuţi în rezervă sau
direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării
ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile
de expertiză medico-militară.
(2) Cuantumul pensiei anticipate
parţiale pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
în activitate prevăzuţi la alin.(1) se calculează pentru numărul anilor de
vechime în serviciu stabiliţi în condiţiile art. 3 lit. e), la care se adaugă
sporurile acordate conform art. 24.
(3) La împlinirea vârstei standard
de pensionare, prevăzută de prezenta lege, pensia de serviciu anticipată
parţială devine pensie de serviciu pentru limită de vârstă, iar cuantumul
pensiei militare se recalculează prin raportare la vechimea cumulată calculată
la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu.
Art. 19. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a
încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei
pensii de serviciu,dar au o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani,
beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare
pentru limită de vârstă prevăzută de prezenta lege, pentru numărul anilor de
vechime în serviciu, stabiliţi în condiţiile art. 3 lit. e), la care se adaugă
sporurile acordate conform art. 24.
Art. 20. – La împlinirea vârstei
prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru
limită de vârstă, pensia de serviciu anticipată devine, din oficiu, pensie de
serviciu pentru limită de vârstă.
Art. 21. – (1) Militarii, poliţiştii
şi funcţionarii publici cu statut special care, la data trecerii în
rezervă/retragere sau încetării raporturilor de serviciu, îndeplinesc
condiţiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au dreptul la
pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la
art. 16 alin. (2), astfel:
a) pentru activitate realizată în
condiţii de muncă deosebite:
Vechime realizată în condiţii
deosebite şi/sau în grupa a II-a de muncă (ani împliniţi)
Reducerea vârstei prevăzute la
art.16 alin.(2):
***intrucat ma adresez in mod
deosebit actualilor pensionari, cine doreste poate consulta monitorul oficial
b) pentru activitate realizată în
condiţii de muncă speciale şi alte condiţii:
Vechime realizată în condiţii
speciale şi alte condiţii şi/sau în grupa I de muncă
***intrucat ma adresez in mod
deosebit actualilor pensionari, cine doreste poate consulta monitorul oficial
Reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin.
(2):
***intrucat ma adresez in mod
deosebit actualilor pensionari, cine doreste poate consulta monitorul oficial
(2) Reducerea vârstei standard de pensionare,
potrivit alin. (1) sau în alte condiţii stabilite prin acte normative, nu poate
fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate fi
mai mică de 45 de ani.
Art. 22. – (1) Militarii, poliţiştii
şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime
efectivă de 20 de ani în calitate de personal din unităţi/structuri de
intervenţie şi acţiuni speciale, personal în unităţi de intervenţie antiteroristă,
personal navigant pe elicoptere, avioane de vânătoare, vânătoare-bombardament
şi cercetare, aeronave de transport, aeronave de instrucţie ale şcolilor
militare de aviaţie, scafandrii, precum şi personalul din unităţile de
comunicaţii, radiolocaţie şi război electronic beneficiază, la cerere, de
pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţială, indiferent de vârstă,
dacă au o vechime ca militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, în
activitate, de cel puţin 10 ani.
(2) La împlinirea vârstei standard
de pensionare, persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pensie de
serviciu pentru limită de vârstă în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3)
sau, după caz, de art. 20.
Art. 23. – (1) Vechimea în serviciu
care se ia în considerare la stabilirea pensiei de serviciu este perioada în
care o persoană s-a aflat în una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art.
3 lit. e), la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24.
(2) Vechimea în serviciu pentru
deschiderea dreptului la pensia de serviciu nu cuprinde şi sporul acordat
pentru activitatea desfăşurată în condiţiile de muncă prevăzute de Hotărârea
Guvernului nr. 1294/2001, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea
Guvernului nr. 1822/2004, cu modificările ulterioare.
Art. 24. – La stabilirea pensiei se
ia în calcul, pentru fiecare an lucrat efectiv, în condiţiile stabilite de
Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001, cu modificările ulterioare, şi de Hotărârea
Guvernului nr. 1822/2004, cu modificările ulterioare, astfel:
a) 1 an şi 3 luni,în cazul celor
care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite;
b) 1 an şi 6 luni, în cazul celor
care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale;
c) 2 ani, în cazul celor care şi-au
desfăşurat activitatea în alte condiţii.
Art. 25. – (1) Constituie vechime
pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile art. 16-18, art. 22 şi
art. 32 şi perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă,
stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condiţiile legii, până la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Vechimea valorificată pentru
stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1) nu se poate valorifica şi
în sistemul public de pensii sau în sistemele proprii de asigurări sociale
neintegrate acestuia, în condiţiile protocoalelor încheiate între entităţile
implicate.
(3) În cazul în care din însumarea
perioadelor de vechime rezultă fracţiuni de cel puţin 6 luni, acestea se
întregesc la un an în favoarea beneficiarului, iar cele mai mici se neglijează.
Art. 26. – (1) Pentru cadrele
militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data
trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc
condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b),
deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în
care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor
prevăzute la art. 19.
(2) Între sistemul pensiilor
militare de stat și sistemul public de pensii, precum și sistemele proprii de
asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de
cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea
deschiderii dreptului la pensie în condiţiile alin. (1).
(3) În situaţia prevăzută la alin.
(1), pensia militară de stat se stabileşte doar pentru perioadele de vechime în
serviciu, la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24, la calculul
pensiei de invaliditate stagiul potenţial se acordă doar de către ultimul
sistem în care persoana a fost asigurată.
Art. 27. – Perioadele de vechime în
serviciu prevăzute la art. 3 lit. e) pct. 3-5, care sunt recunoscute ca
perioade asimilate în sistemul public de pensii, sau care constituie vechime în
muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate
sistemului public de pensii, se iau în calcul, opţional, în unul dintre
sisteme.
Art. 28. – (1) Baza de calcul
folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor
veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de
activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea
persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c). La media obţinută se adaugă un spor
de până la 15% în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor
instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii
naţionale.
(2) Pentru militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi
39, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este
cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la
pensie.
(3) Actualizarea prevăzută la alin.
(2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei
de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului
profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de
serviciu.
(4) Baza de calcul folosită pentru
stabilirea pensiei militare de stat pentru personalul trimis în misiune
permanentă în străinătate, precum şi pentru personalul suspendat ca urmare a
exercitării unei funcţii de demnitate publică, care îndeplineşte, în această
perioadă, condiţiile de trecere în rezervă/încetare a raporturilor de serviciu
cu drept la pensie, este cea prevăzută la alin. (1) şi (2).
(5) În situaţia în care baza de
calcul stabilită potrivit alin. (3) este mai mică decât cea stabilită potrivit
alin. (1), personalul aflat în misiune permanentă în străinătate poate opta
pentru situaţia cea mai avantajoasă.
(6) Pentru soţul/soţia, militar,
poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără
plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în
străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de
pensionare, se utilizează ca bază de calcul media tuturor veniturilor brute
realizate în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate
anteriori plecării în misiune.
(7) Pentru personalul militar,
polițiștii şi funcţionarii publici cu statut special detaşaţi în afara
instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensia
militară de stat se stabileşte potrivit prevederilor art. 29.
(8) La stabilirea venitului brut nu se au în
vedere dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea
restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 29. – (1) Cuantumul pensiei de
serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit.
f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de
lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul prevăzută la
art. 28;
b) pentru fiecare an care depăşeşte
vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza
de calcul prevăzută la art. 28, fără a se putea depăşi venitul brut utilizat la
calculul pensiei la data deschiderii dreptului la pensie.
(2) De pensie de serviciu
beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
cu o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1%
din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din
vechimea integrală.
Art. 30. – (1) Procentele
corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale
sau alte condiţii, respectiv în grupa I şi/sau a II-a de muncă, prevăzute la
art. 29 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), se acordă militarilor, poliţiştilor şi
funcţionarilor publici cu statut special care au lucrat efectiv cel puţin 20 de
ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii.
(2) În situaţia în care persoanele
prevăzute la alin. (1) au lucrat mai puţin de 20 ani în condiţii deosebite,
respectiv mai puţin de 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii, la
procentul corespunzător activităţii desfăşurate în condiţii normale se acordă
un spor proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite, speciale
sau alte condiţii, respectiv în grupa I şi/sau a II-a de muncă, fără a depăşi
procentul prevăzut la art. 29 alin. (2).
Art. 31. – (1) Cota de contribuţie
individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie individuală de
asigurări sociale. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale o
reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a
prezentei legi, contribuţia individuală la bugetul de stat, suportată de
personalul prevăzut la art.1, nu va diminua soldele/salariile nete realizate
lunar.
SECŢIUNEA
a 2-a Pensia de invaliditate
Art. 32. – Au dreptul la pensie de
invaliditate militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din
cauza:
a) producerii unor accidente de
muncă sau a unei boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii
serviciului militar/serviciului, tuberculozei, neoplaziilor, schizofreniei şi
SIDA;
b) accidentelor sau bolilor care nu
au legătură cu îndeplinirea serviciului militar/serviciului.
Art. 33. – Beneficiază de pensie de
invaliditate, în condiţiile prevăzute la art. 32 lit. a) şi elevii şi studenţii
instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică
şi securitate naţională care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea
de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale,
survenite în timpul şi din cauza activităţii în aceste instituţii.
Art. 34. – Pensia de invaliditate se
determină în raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, astfel:
a) invaliditatea de gradul I,
caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de
autoîngrijire, necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea
altei persoane;
b) invaliditatea de gradul II,
caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea
invalidului de a se autoîngriji fără ajutorul altei persoane;
c) invaliditatea de gradul III,
caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana
putând să presteze o activitate profesională după trecerea sa în
rezervă/încetarea raporturilor de serviciu, corespunzătoare a cel mult jumătate
din timpul normal de muncă.
Art. 35. – (1) Criteriile şi normele
pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate sunt
prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor şi
normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a
capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în
grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari,
poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare.
(2) Comisiile centrale de expertiză
medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor
Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, organizează, îndrumă şi
controlează activitatea de expertiză medicală.
Art. 36. – (1) Evaluarea capacităţii
de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face de către
comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de
apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională.
(2) Pentru evaluarea capacităţii de
muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la comisiile
de expertiză medico-militară prevăzute la alin. (1).
(3) În urma examinării clinice şi
analizării documentelor medicale, comisiile de expertiză medico-militară
prevăzute la alin. (1) emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate,
care vor fi avizate de comisia centrală de expertiză medico-militară a
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului
Român de Informaţii, după caz.
(4) În situaţia în care, pentru
emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3), sunt necesare investigaţii
sau examinări de specialitate suplimentare, comisiile de expertiză
medico-militară propun, după caz, prelungirea duratei concediului pentru
incapacitate temporară de muncă, în condiţiile legii.
(5) Decizia medicală prevăzută la
alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii şi
se comunică în termen de 5 zile de la emitere. În situaţiile prevăzute la alin.
(4), termenul de emitere a deciziei medicale se prelungeşte corespunzător.
(6) Decizia medicală asupra
capacităţii de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la
comunicare, la comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului
Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne sau
Serviciului Român de Informaţii, după caz.
(7) Contestaţia prevăzută la alin.
(6) se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă
în soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 5 zile de la data
soluţionării.
(8) Deciziile comisiilor centrale de
expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, prevăzute la alin. (7),
date în soluţionarea contestaţiilor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti
competente în termen de 30 de zile de la comunicare.
(9) Deciziile medicale asupra
capacităţii de muncă, precum şi deciziile prevăzute la alin. (7) necontestate
în termen rămân definitive şi executorii.
Art. 37. – Constituirea,
organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză
medico-militară se stabilesc prin regulament comun, aprobat de ministrul
apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul justiţiei şi
directorul Serviciului Român de Informaţii.
Art. 38. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special care şi-au pierdut capacitatea de muncă
din cauza unor accidente sau a unor boli care nu au legătură cu îndeplinirea
serviciului militar/serviciului, beneficiază de pensia de invaliditate dacă au
realizat, în condiţiile legii, vechime în serviciu.
Art. 39. – (1) Cuantumul pensiei de
invaliditate se stabileşte conform prevederilor art. 29 şi 30.
(2) Vechimea utilizată pentru
calculul pensiei de invaliditate se stabileşte potrivit prevederilor art. 25 și
26.
(3) La suma procentelor cuvenite
pentru vechimea efectivă se adaugă, pentru fiecare an potenţial, până la
realizarea vechimii de 25 de ani prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b),
următoarele procente:
a) 1% pentru invaliditate de gradul
I;
b) 0,8% pentru invaliditate de
gradul II;
c) 0,6% pentru invaliditate de
gradul III.
(4) Numărul anilor potenţiali nu
poate fi mai mare decât vechimea pe care persoana ar fi putut să o realizeze de
la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard
de pensionare.
(5) Cuantumul pensiei de invaliditate stabilit
în condiţiile alin.(1), pentru cazurile prevăzute la art. 38, va fi diminuat
după cum urmează:
a) cu 10% pentru gradul I de
invaliditate;
b) cu 15% pentru gradul II de
invaliditate;
c) cu 20% pentru gradul III de invaliditate.
Art. 40. – Pentru invaliditatea
survenită ca urmare a unor acţiuni specifice, din cauza unor accidente,
catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza
serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român,
militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special beneficiază de
o pensie egală cu solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază avută la
data respectivă, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de
pensie la care are dreptul.
Art. 41. – (1) Pensionarii încadraţi
în gradul I de invaliditate au dreptul la o indemnizaţie pentru însoţitor, în
afara pensiei, în cuantumul stabilit pentru această categorie în sistemul
public de pensii.
(2) Indemnizaţia pentru însoţitor se
suportă de la bugetul de stat.
(3) În cazul pensionarilor încadraţi
în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai
multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă
numai de către ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi.
Art. 42. – (1) Pensionarii de
invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune,
la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstei
prevăzute la art. 16 alin. (2), la termenele stabilite de comisiile de
expertiză medico-militară.
(2) După fiecare revizuire medicală,
comisiile de expertiză medico-militară emit o nouă decizie medicală asupra
capacităţii de muncă, prin care se stabileşte, după caz:
a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;
b) încadrarea în alt grad de
invaliditate;
c) redobândirea capacităţii de
muncă.
(3) Dreptul la pensie de
invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care
s-a emis decizia medicală asupra capacităţii de muncă, emisă în urma revizuirii
medicale.
(4) Neprezentarea, din motive imputabile
pensionarului, la revizuirea medicală, atrage suspendarea plăţii pensiei
începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau,
după caz, încetarea plăţii pensiei, în condiţiile legii.
(5) Revizuirea medicală se poate
efectua şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit
sau, după caz, s-a agravat.
(6) Decizia medicală asupra
capacităţii de muncă emisă la revizuirea medicală urmează aceleaşi proceduri de
contestare şi soluţionare, conform prevederilor art. 36.
Art. 43. – (1) Nu mai sunt supuşi
revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care:
a) prezintă invalidităţi care
afectează ireversibil capacitatea de muncă;
b) au împlinit vârsta prevăzută la
art. 16 alin. (2);
c) au dreptul la pensia de serviciu
în condiţiile art. 17 alin. (1) lit. b) şi ale art. 18 alin. (1) lit. b).
(2) Constatarea situaţiilor
prevăzute la alin. (1) lit. a) se face numai cu avizul comisiei centrale de
expertiză medico-militară a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.
Art. 44. – (1) Comisiile centrale de
expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii pot convoca, pentru
expertizare, pensionarul de invaliditate.
(2) Concluziile expertizării sunt
obligatorii şi definitive până la următoarea revizuire medicală.
(3) Neprezentarea la comisiile
centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, din motive
imputabile pensionarului, atrage suspendarea plăţii pensiei.
Art. 45. – (1) Militarii, poliţiştii
şi funcţionarii publici cu statut special care au dreptul la pensie de
invaliditate pot opta, la deschiderea dreptului de pensie, pentru pensia mai
avantajoasă dintre pensia de invaliditate şi pensia de serviciu anticipată sau
anticipată parţială, după
caz, dacă îndeplinesc condiţiile
prevăzute de prezenta lege pentru acordarea acestora.
(2) La împlinirea vârstei prevăzute
de prezenta lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limită de
vârstă, beneficiarii pensiei de invaliditate pot opta pentru pensia care îi
avantajează.
Art. 46. – (1) Beneficiarii pensiei
de invaliditate de gradul I îşi menţin dreptul la indemnizaţia de însoţitor,
indiferent de pensia pentru care optează.
(2) Casa de pensii sectorială
comunică, lunar, comisiei centrale de expertiză medico-militară, pensionarii
încadraţi în grad de invaliditate care au împlinit vârsta standard de
pensionare sau, după caz, condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei
pentru limită de vârstă.
SECŢIUNEA
a 3-a Pensia de urmaş
Art. 47. – Pensia de urmaş se cuvine
copiilor şi soţului supravieţuitor dacă susţinătorul, la data decesului, era
pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii militare de
stat.
Art. 48. – Copiii au dreptul la
pensie de urmaş:
a) până la împlinirea vârstei de 16
ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o
formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora,
fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de
orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre
situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
Art. 49. – (1) Soţul supravieţuitor
are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei
prevăzute la art. 16 alin. (2), dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a
fost de cel puţin 15 ani şi nu realizează venituri lunare provenite dintr-o
activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea
sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) În cazul în care durata
căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul
pensiei de urmaş cuvenite soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5 % pentru
fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Art. 50. – (1) Soţul supravieţuitor
are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este
invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.
(2) Soţul supravieţuitor are dreptul
la pensie de urmaş, indiferent de vârsta şi de durata căsătoriei, dacă decesul
soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei
boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului
militar/serviciului, asimilată unei boli profesionale, şi dacă nu realizează venituri
lunare pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici
de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Art. 51. – Soţul supravieţuitor care
nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 49 sau la art. 50 alin. (1)
beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului
soţului susţinător, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare
pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Art. 52. – Soţul supravieţuitor care
are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în
vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii
de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează
venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este
obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut
utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 53. – (1) Pensia de urmaş se
stabileşte, după caz, din:
a) pensia de serviciu pentru limită
de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii,
susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate de gradul
I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii
condiţiilor pentru obţinerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte
procentual din pensia susţinătorului prevăzută la alin. (1), în funcţie de
numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) 50% – pentru un singur urmaş;
b) 75% – pentru 2 urmaşi;
c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi
urmaşi.
Art. 54. – Cuantumul pensiei de
urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi, se stabileşte prin însumarea
drepturilor de pensie de urmaş calculate după fiecare părinte.
Art. 55. – (1) Urmaşii militarilor,
poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în activitate sau în
rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a
unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente
intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii
în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaş egală cu solda
funcţiei de bază/salariului funcţiei de bază avut la data decesului.
(2) În cazul în care nu există
urmaşi, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor
beneficia de jumătate din pensia de urmaş stabilită potrivit prevederilor alin.
(1).
(3) Urmaşii militarilor,
poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în rezervă, aflaţi în
situaţiile prevăzute la alin. (1), pot opta între pensia stabilită potrivit
prezentei legi şi pensia proprie din sistemul public de pensii.
Art. 56. – În cazul modificării
numărului de urmaşi, pensia se recalculează în conformitate cu dispoziţiile
art. 53 alin. (2).
Art. 57. – Soţul supravieţuitor care
are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege
pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai
avantajoasă pensie.
Art. 58. – Opţiunea prevăzută la
art. 57 poate fi făcută atât în cadrul sistemului pensiilor militare de stat,
cât şi faţă de celelalte sisteme de pensii.
SECŢIUNEA
a 4-a Indexarea şi actualizarea pensiilor
Art. 59. – (1) Cuantumul pensiilor
militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei,
la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut
realizat.
(2) Indicatorii prevăzuţi la alin.
(1) sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic
anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
(3) În situaţia în care unul dintre
indicatorii prevăzuţi la alin. (1) are valoare negativă, la indexarea
cuantumului pensiilor militare de stat se utilizează indicatorul cu valoare
pozitivă.
(4) În situaţia în care indicatorii
prevăzuţi la alin. (1) au valori negative, se păstrează cuantumul pensiei aflat
în plată.
(5) Prevederile alin. (1) se aplică
şi drepturilor de pensie deschise în cursul anului.
(6) Începând cu anul 2021, cuantumul
pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei, la
care se adaugă 45% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut,
realizate pe anul precedent.
(7) Începând cu anul 2030, cuantumul
pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei
realizată pe anul precedent.
Art. 60. – (1) Cuantumul pensiilor
militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de
grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie
al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în
procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea
valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:
a) potrivit gradului
militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de
serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6
luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale
căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a
prezentei legi;
b) în funcţie de gradul
militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor
de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele
6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise
în baza prezentei legi.
(2) În situaţia în care, în termen
de 6 luni de la data primei majorări, persoanele îndreptăţite nu depun cerere
în acest sens, actualizarea se face, din oficiu, pe baza mediei soldelor de
funcţie/salariilor de funcţie din ultimele 6 luni de activitate.
(3) În anul în care pot fi aplicate
atât prevederile art. 59, cât şi cele ale alin. (1) se aplică dispoziţiile cele
mai favorabile.
(4) Procedura de actualizare
prevăzută la alin. (1) se stabilește prin ordin comun al conducătorilor
instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii
naţionale, emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
SECŢIUNEA
a 5-a Stabilirea şi plata pensiilor
Art. 61. – (1) Pensiile militare de
stat se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau curatorului
acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament
copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin
procură specială.
(2) Cererea de pensionare, depusă
conform prevederilor alin. (1), poate fi retrasă la cererea persoanei îndreptăţite,
până la emiterea deciziei de pensionare.
(3) Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special depun cererea de pensionare împreună cu
actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta
lege, astfel: a) la unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura sau
direcţia judeţeană de informaţii/instituţia sau unitatea, după caz, din care a
făcut parte persoana la data trecerii în rezervă sau direct în
retragere/încetării raporturilor de serviciu odată cu îndeplinirea condiţiilor
de acordare a unei pensii;
b) la centrul militar
zonal/judeţean/de sector sau la unitatea militară/inspectoratul
judeţean/structura sau direcţia judeţeană de informaţii/instituţia sau unitatea
din care a făcut parte, după caz, în situaţia celor care îndeplinesc condiţiile
de pensionare după data trecerii în rezervă sau încetarea raporturilor de
serviciu;
c) la centrul militar
zonal/judeţean/de sector, unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura
sau direcţia judeţeană de informaţii/instituţia sau unitatea, după caz, din
raza de domiciliu a urmaşilor pensionarilor militari decedaţi. Urmaşii pot
depune cererea şi documentele necesare şi la casele de pensii sectoriale în a
căror evidenţă s-au aflat susţinătorii. (4) Pentru persoanele prevăzute la
alin. (3), cererea de pensionare, însoţită de actele doveditoare, se transmite
de către structurile prevăzute la alin. (3), în termen de 30 zile de la data
depunerii, la casa de pensii sectorială, în funcţie de ultimul loc de muncă.
(5) Pentru militarii şi funcţionarii
publici cu statut special care aparţin Ministerului Justiţiei, Serviciului de
Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale, dosarele de pensionare se transmit la casa de pensii
sectorială aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor
Interne sau Serviciului Român de Informaţii, după caz, potrivit protocoalelor
încheiate între acestea.
(6) Casele de pensii sectoriale
aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne sau
Serviciului Român de Informaţii stabilesc şi plătesc pensiile militarilor şi
funcţionarilor publici cu statut special care aparţin Ministerului Justiţiei,
Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi
Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, potrivit protocoalelor încheiate.
Art. 62. – (1) În vederea stabilirii
pensiei militare de stat, organele prevăzute la art. 61 alin. (3) sunt obligate
să întocmească dosarul de pensionare, acestea purtând întreaga răspundere
pentru respectarea termenelor de depunere şi exactitatea datelor înscrise.
(2) Dosarul de pensionare pentru
invaliditate trebuie să conţină în mod obligatoriu şi decizia medicală de încadrare
în grad de invaliditate.
(3) Metodologia de întocmire a
dosarului de pensionare se stabileşte prin ordin comun al ministrului apărării
naţionale, ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de
Informaţii, emis în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
Art. 63. – (1) Drepturile de pensie
se stabilesc şi se plătesc astfel:
a) de la data încetării plăţii
soldelor/salariilor lunare ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor
publici cu statut special, după caz, a soldei/salariului sau pensiei
susţinătorului decedat dacă cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă
la casa de pensii sectorială în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor
situaţii;
b) din prima zi a lunii următoare
celei în care cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă la casa de
pensii sectorială peste termenul prevăzut la lit.a).
(2) Pentru persoanele care
îndeplinesc condiţiile de pensionare ulterior datei ieşirii din rândul
militarilor în activitate/încetării raporturilor de serviciu sau ulterior
decesului susţinătorului, pensia se stabileşte şi se plăteşte cu începere din
prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele
necesare, la casele de pensii sectoriale.
(3) Plata drepturilor de pensie
pentru care optează soţul supravieţuitor se efectuează începând cu data
suspendării pensiei proprii.
Art. 64. – (1) Admiterea sau
respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii
sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1)
cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se
respinge cererea de pensionare, precum şi termenul în care poate fi introdusă
contestaţia.
(3) Decizia casei de pensii
sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 10
zile lucrătoare de la data emiterii.
Art. 65. – (1) În situaţia în care,
ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe
între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii
sectorială operează, din oficiu sau la cererea persoanelor îndreptăţite,
modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma
aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în
cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării
diferenţelor.
Art. 66. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, plata pensiei se face lunar.
(2) Pensia se plăteşte personal titularului,
tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s-a încredinţat ori i
s-a dat în plasament copilul urmaş sau, după caz, mandatarului desemnat prin
procură specială.
Art. 67. – (1) Plata pensiei se
face, în funcţie de opţiunea pensionarului, prin mandat poştal, în cont curent
sau în cont de card, în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între
casele de pensii sectoriale şi Compania Naţională „Poşta Română” – S.A. sau,
după caz, între casele de pensii sectoriale şi bănci.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică
şi în situaţia celorlalte drepturi băneşti pentru stabilirea şi plata cărora
competenţa revine, potrivit legii, caselor de pensii sectoriale.
(3) Casele de pensii sectoriale
transmit lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională
„Poşta Română” – S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1)
şi (2), indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat beneficiarii
acestora.
Art. 68. – (1) Cheltuielile cu
transmiterea către beneficiari a drepturilor prevăzute la art. 67 alin. (1) şi
(2), precum şi cele cu transmiterea taloanelor de plată la domiciliul
beneficiarilor din România se suportă din bugetul de stat, prin stabilirea unor
procente şi tarife conform legilor bugetare anuale.
(2) Procentul prevăzut în situaţia
în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor se
stabileşte astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depăşească 1%
din valoarea totală a sumelor plătite.
(3) Comisionul bancar prevăzut în
situaţia în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card
se stabileşte astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depăşească
0,15% din valoarea totală a sumelor plătite.
Art. 69. – (1) Beneficiarii
drepturilor băneşti stabilite de casele de pensii sectoriale, care nu au
domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor
drepturi, în condiţiile legii.
(2) Pensiile militare de stat sau
alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliţi în
străinătate pot fi transferate în alte ţări, în condiţiile reglementate prin
instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte, în
moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.
(3) Cheltuielile generate de
transferul în străinătate al pensiilor militare de stat sau altor drepturi de
asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de
beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgentă
a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul
acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către
beneficiar şi de către casele de pensii sectoriale.
Art. 70. – Procedurile referitoare
la efectuarea operaţiunilor de plată a drepturilor băneşti se aprobă prin
ordine ale conducătorilor caselor de pensii sectoriale.
Art. 71. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în
care a intervenit una dintre următoarele cauze:
a) pensionarul a decedat;
b) pensionarul nu mai îndeplineşte
condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;
c) pensionarul de invaliditate,
pensionarul urmaş prevăzut la art.48 lit.c), precum şi cel prevăzut la art. 50
alin. (1) şi-au redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;
d) au expirat 12 luni de la data la
care pensionarul de invaliditate, pensionarul de urmaş prevăzut la art. 48 lit.
c) sau cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive
imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie;
e) au expirat 12 luni de la data la
care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaş prevăzut la art. 48 lit. c)
sau cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile
lui, la convocarea prevăzută la art. 44;
f) copilul, beneficiar al unei
pensii de urmaş, a împlinit vârsta de 26 de ani, cu excepţia situaţiei
prevăzute la art. 48 lit. c);
g) pensionarul urmaş a fost
condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru
infracţiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susţinătorului.
(2) Datele referitoare la decesul persoanei,
de natură să conducă la încetarea plăţii pensiei, în conformitate cu
prevederile alin. (1) lit. a), se comunică de Ministerul Afacerilor Interne,
prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
(3) Instanţele judecătoreşti au
obligaţia să comunice, în scris, informaţiile de natură să conducă la încetarea
plăţii pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a
hotărârii pronunţate în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. g), casei de
pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat.
Art. 72. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în
care a intervenit una dintre următoarele cauze:
a) pensionarul şi-a stabilit
domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de
reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale dacă, potrivit prevederilor
acesteia, pensia se plăteşte de către celălalt stat;
b) pensionarul de invaliditate sau
pensionarul urmaş prevăzut la art.48 lit.c) ori cel prevăzut la art. 50 alin.
(1) nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea
comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne sau Serviciului Român de Informaţii;
c) copilul beneficiar al unei pensii
de urmaş, prevăzut la art. 48 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face
dovada continuării studiilor;
d) soţul supravieţuitor, beneficiar
al unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit
legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat;
e) soţul supravieţuitor, beneficiar
al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit;
f) soţul supravieţuitor, beneficiar
al unei pensii militare de stat, optează pentru o altă pensie, potrivit legii,
din sistemul public de pensii, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale,
neintegrat sistemului public de pensii;
g) pensionarul de invaliditate,
încadrat în gradul I sau II, se încadrează în muncă, cu excepţia situaţiei în
care a fost ales consilier local sau judeţean;
h) pensionarul de invaliditate,
gradul III, se încadrează în muncă depăşind jumătate din programul normal de
lucru al locului de muncă respectiv, cu excepţia situaţiei în care a fost ales
consilier local sau judeţean.
(2) În situaţia copilului,
beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 48 lit. b),
care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând
cu data de 1 octombrie a anului în curs.
(3) Plata indemnizaţiei pentru însoţitor
prevăzute la art. 41 alin. (1) se suspendă pe perioada în care pensionarul este
internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală
specializată, în care se asigură supraveghere şi îngrijire permanente, cu
excepţia situaţiilor în care pensionarul este nevăzător.
(4) Suspendarea plăţii pensiei
şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea
pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna
următoare celei în care a fost înregistrată cererea.
Art. 73. – În sistemul pensiilor
militare de stat, reluarea plăţii pensiei se face, la cerere, după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei
în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea
plăţii pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data
la care cauza suspendării a fost înlăturată;
b) începând cu luna următoare celei
în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia s-a făcut după expirarea
termenului prevăzut la lit. a);
c) de la data începerii anului
şcolar, în situaţia în care suspendarea plăţii pensiei s-a făcut în temeiul
prevederilor art. 72 alin. (1) lit. c);
d) începând cu luna următoare celei
în care a fost depusă cererea de reluare a plăţii pensiei în cazul prevăzut la art.
72 alin. (4).
Art. 74. – (1) Încetarea,
suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a
drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale,
în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.
(2) Nu constituie modificare a
drepturilor de pensie măsurile de indexare şi actualizare a pensiilor generate
de evoluţia estimată a indicelui preţurilor de consum corelată cu creşterile
medii salariale, acordate prin hotărâri ale Guvernului, cu excepţia primei
actualizări reglementate de art. 60 alin. (1).
Art. 75. – Prevederile prezentei
legi, referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea,
suspendarea şi reluarea plăţii acestora, se aplică şi indemnizaţiilor acordate
prin legi speciale, ale căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în
competenţa materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în
care legea specială de reglementare dispune altfel.
Art. 76. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru
care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele categorii de
pensionari:
a) pensionarii militari care
beneficiază de pensie de serviciu;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate
gradul III, precum şi copiii beneficiari ai unei pensii de urmaş, încadraţi în
gradul III de invaliditate;
d) copiii beneficiari ai unei pensii
de urmaş, prevăzuţi la art. 48 lit. a) şi b).
(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar
al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi
profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă
acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 77. – Pensionarii militari care
realizează stagii de cotizare în sistemul public de pensii sau care realizează
vechime în muncă în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate
sistemului public de pensii, și care nu au fost valorificate la stabilirea
pensiei militare de stat, pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în
sistemul public de pensii sau în sistemele proprii de asigurări sociale
neintegrate sistemului public de pensii, în condiţiile protocoalelor încheiate
între entităţile implicate.
Art. 78. – (1) Deciziile de pensii
pentru limită de vârstă şi anticipate ale pensionarilor militari rechemaţi în
activitate sau care au redobândit calitatea de poliţişti sau funcţionari
publici cu statut special în instituţii din sistemul de apărare, ordine publică
şi securitate naţională se revocă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică
din ziua în care militarul, poliţistul sau funcţionarul public cu statut
special a fost rechemat în activitate sau a redobândit calitatea de poliţist
sau funcţionar public cu statut special.
(3) Instituţiile prevăzute la alin.
(1) au obligaţia de a comunica caselor de pensii sectoriale, în termen de 15
zile, persoanele care beneficiază de pensie militară şi au fost rechemate în
activitate sau au redobândit calitatea de poliţist sau funcţionar public cu
statut special.
(4) La o nouă trecere în
rezervă/încetare a raporturilor de muncă, vechimea care se ia în considerare la
stabilirea pensiei militare de stat este cea valorificată la pensionarea
anterioară, la care se adaugă timpul servit după rechemarea în activitate,
respectiv timpul lucrat în calitate de poliţist sau funcţionar public cu statut
special.
(5) În situaţia prevăzută la alin.
(4), baza de calcul a pensiei este cea stabilită la art. 28.
Art. 79. – Beneficiarii drepturilor
prevăzute de prezenta lege sunt obligaţi să comunice casei de pensii
sectoriale, în evidenţele căreia se află, orice schimbare în situaţia proprie,
de natură să conducă la modificarea condiţiilor în funcţie de care i-a fost
stabilită sau i se plăteşte pensia, în termen de 15 zile de la data apariţiei
acesteia.
Art. 80. – (1) Sumele neîncasate de
către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul şi/sau,
după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite şi neîncasate până la deces, se
plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora,
celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1)
pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripţie.
CAPITOLUL
III Alte drepturi de asigurări sociale
Art. 81. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, în afara pensiilor se mai pot acorda, în condiţiile prezentei
legi, următoarele drepturi:
a) tratament balnear şi de
recuperare, în condiţiile legii;
b) ajutor de deces, conform
prevederilor legale, în cazul decesului militarului, poliţistului sau
funcţionarului public cu statut special, pensionarului militar sau al unui
membru al familiei acestuia.
(2) Ajutorul de deces se acordă unei
singure persoane, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de
deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele,
tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această
dovadă.
(3) Dovada prevăzută la alin. (2) se
poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
(4) Cuantumul ajutorului de deces se
stabileşte anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(5) În cazul decesului unui membru
de familie, ajutorul de deces se acordă dacă acesta nu era asigurat sau nu avea
calitatea de pensionar la data decesului.
(6) Se consideră membru de familie,
în sensul alin. (5):
a) soţul/soţia;
b) copiii proprii, copiii adoptaţi,
copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi
educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile,
până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi
copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut
capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate.
Art. 82. – (1) Ajutorul de deces se
suportă din bugetul de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de
deces.
(2) Acordarea ajutorului de deces nu
este condiţionată de realizarea unei anumite vechimi în serviciu.
Art. 83. – Ajutorul de deces se
achită în termen de 24 de ore de la solicitare de:
a) angajator, în cazul decesului
militarului, poliţistului sau funcţionarului public cu statut special,
respectiv al unui membru de familie al acestuia;
b) casa de pensii sectorială sau
centrul militar zonal/judeţean/sector în cazul decesului pensionarului,
respectiv al unui membru de familie al acestuia.
Art. 84. – (1) Ajutorul de deces se
achită persoanei îndreptăţite sau mandatarului desemnat, prin procură specială,
de către aceasta.
(2) Ajutorul de deces poate fi solicitat,
pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescripţie,
calculat de la data decesului.
(3) Cuantumul ajutorului de deces
solicitat potrivit alin. (2) se achită la nivelul cuvenit la data decesului
stabilit conform legii.
CAPITOLUL
IV Casele de pensii sectoriale
Art. 85. – (1) Casele de pensii
sectoriale se înfiinţează în subordinea sau în cadrul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii,
după caz, ca structuri cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul
Bucureşti.
(2) Casele de pensii sectoriale
prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale caselor de pensii
sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi
Serviciul Român de Informaţii.
Art. 86. – Atribuţiile, organizarea
şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, în termen de 30 de zile
de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 87. – Cheltuielile privind
organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se suportă din bugetul
de stat, prin bugetele instituţiilor publice în subordinea cărora funcţionează.
Art. 88. – În aplicarea prevederilor
prezentei legi, casele de pensii sectoriale îndeplinesc, în principal,
următoarele atribuţii:
a) asigură evidenţa, la nivel
naţional, a tuturor beneficiarilor dispoziţiilor prezentei legi;
b) stabilesc cuantumul pensiilor din
sistemul pensiilor militare de stat prin decizii, conform prezentei legi;
c) asigură evidenţa drepturilor şi
obligaţiilor stabilite în sistemul pensiilor militare de stat, pe baza codului
numeric personal, în condiţiile legii;
d) aplică prevederile convenţiilor
internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi
ansamblul reglementărilor comunitare şi dezvoltă relaţii cu organisme similare
în domeniul pensiilor militare şi asigurărilor sociale din alte ţări, în limita
competenţelor prevăzute de lege;
e) organizează selecţia, pregătirea
şi perfecţionarea profesională a personalului din domeniul pensiilor militare,
în condiţiile legii;
f) asigură introducerea, extinderea,
întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi de evidenţă;
g) asigură reprezentarea în faţa
instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării
dispoziţiilor prezentei legi;
h) asigură exportul în străinătate
al prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;
i) asigură evidenţa personalului
prevăzut la art. 3 lit. a) –c), pentru contribuţiile individuale la bugetul de
stat;
j) îndeplinesc orice alte atribuţii
stabilite prin dispoziţii legale.
Art. 89. – Realizarea atribuţiilor
ce revin caselor de pensii sectoriale, potrivit legii, este supusă controlului
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului
Român de Informaţii, după caz.
CAPITOLUL
V Răspunderea juridică
Art. 90. – Încălcarea prevederilor
prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau
penală, după caz.
SECŢIUNEA
1 Infracţiuni
Art. 91. – Completarea cu intenţie a
formularelor-tip referitoare la stabilirea şi plata pensiilor cu date nereale,
având ca efect denaturarea evidenţelor şi datelor referitoare la pensionarii
militari, constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit
Codului penal.
SECŢIUNEA
a 2-a Contravenţii
Art. 92. – Constituie contravenţie
următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii penale, să constituie infracţiuni:
a) nerespectarea metodologiei şi a
criteriilor de încadrare în condiţii deosebite şi speciale de muncă;
b) nerespectarea prevederilor art.
28 privind baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat;
c) nerespectarea prevederilor art.
79 privind obligaţia comunicării casei de pensii sectorială a modificărilor
intervenite referitoare la condiţiile de acordare a pensiei;
d) nerespectarea obligaţiei de a
elibera la cerere actele prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii
necesare stabilirii drepturilor de pensie, care sunt scutite de orice fel de
taxe şi comisioane.
Art. 93. – (1) Contravenţiile
prevăzute la art. 92 se sancţionează după cum urmează:
a) cele de la lit. c) şi d), cu amendă
de la 500 lei la 1.000 lei;
b) cele de la lit. a) şi b), cu
amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei.
(2) Limitele amenzilor prevăzute la
alin. (1) pot fi actualizate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 94. – Constatarea
contravenţiilor prevăzute la art. 92 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la
art. 93 se fac de către organele de control ale caselor de pensii sectoriale.
Art. 95. – Amenzile contravenţionale
aplicate potrivit prevederilor art. 93 şi 94 constituie venituri la bugetul de
stat.
Art. 96. – Dispoziţiile referitoare
la contravenţii prevăzute la art. 93-95 se completează cu prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare.
CAPITOLUL
VI Jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat
Art. 97. – (1) Deciziile de pensie
emise de casele de pensie sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile
de la comunicare, la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului
Român de Informaţii.
(2) Procedura de examinare a
deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă,
obligatorie, fără caracter jurisdicţional.
(3) Deciziile de pensie necontestate
în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Art. 98. – (1) Comisiile de
contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii sunt
organisme de verificare, care examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de
pensie emise de casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a
legislaţiei referitoare la pensiile militare de stat.
(2) Organizarea, funcţionarea şi
structura comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de
Informaţii se stabilesc prin ordin comun al ministrului apărării naţionale,
ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii,
în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) În soluţionarea contestaţiilor,
comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii
adoptă hotărâri.
(4) Termenul de soluţionare a contestaţiei
este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
(5) În situaţia în care contestaţia
nu este soluţionată de comisiile de contestaţii în termenul de 45 de zile,
deciziile de pensie pot fi atacate la instanţa în a cărei rază teritorială îşi
are domiciliul ori sediul reclamantul.
Art. 99. – (1) Hotărârile comisiilor
de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii se comunică persoanelor
în cauză şi caselor de pensii sectoriale interesate, în termen de 5 zile de la
adoptare.
(2) Hotărârile comisiilor de
contestaţii pot fi atacate la instanţa judecătorească în a cărei rază
teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, în termen de 30 de zile
de la comunicare.
(3) Hotărârile comisiilor de
contestaţii, care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul
prevăzut la alin. (2), sunt definitive.
Art. 100. – Jurisdicţia în
sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de
apel.
Art. 101. – Litigiile privind
stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de
către tribunale.
Art. 102. – Cererile îndreptate
împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază
teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Art. 103. – Hotărârea tribunalului
poate fi atacată cu apel.
Art. 104. – Prevederile prezentei
legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 105. – Cererile în faţa
oricăror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu
litigiile, având ca obiect drepturi sau obligaţii de pensii militare de stat
sau de asigurări sociale, sunt scutite de taxă de timbru.
CAPITOLUL
VII Dispoziţii tranzitorii
Art. 106. – (1) Dovada vechimii
pentru stabilirea pensiei militare de stat, pentru perioadele anterioare datei
intrării în vigoare a prezentei legi, se face cu actele prevăzute de legislaţia
în vigoare, la data emiterii acestora.
(2) Perioadele de vechime în muncă
realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 care
nu au fost asimilate stagiilor de cotizare în condiţii speciale, respectiv
condiţii deosebite, se utilizează la reducerea vârstelor standard de
pensionare, conform prevederilor art. 21 alin. (1).
(3) Constituie vechime şi perioada
suplimentară la vechimea în muncă acordată în baza legislaţiei anterioare datei
de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I şi/sau a II-a de
muncă.
(4) Adeverinţele care atestă
încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt
valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza
documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
CAPITOLUL
VIII Dispoziţii finale
Art. 107. – (1) Cererile în legătură
cu eliberarea actelor prevăzute de lege prin care se face dovada vechimii
necesare stabilirii drepturilor de pensie sunt scutite de orice fel de taxe şi
comisioane.
(2) Cererile prevăzute la alin. (1)
se soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
Art. 108. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special care au plătit contribuţie la Fondul
pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la bugetul de stat
beneficiază de un spor procentual la cuantumul pensiei stabilite în condiţiile
art. 29, 30 şi 39, astfel:
a) 3% pentru o vechime a
contribuţiei între 5-15 ani;
b) 6% pentru o vechime a
contribuţiei între 15-25 ani;
c) 9% pentru o vechime a
contribuţiei peste 25 de ani.
Art. 109. – (1) Pensiile
militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special
recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu
modificările şi completările ulterioare, stabilite în baza Legii nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările
ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările ulterioare,
precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii
militare de stat în înţelesul prezentei legi şi se recalculează potrivit
prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima
decizie de pensie.
(2) Prima actualizare prevăzută la
art. 60 alin. (1) lit. a) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la
data primei majorări a soldelor de grad/salariilor gradului profesional şi/sau
soldelor de funcţie/salariilor de funcţie ale militarilor, poliţiştilor şi
funcţionarilor publici cu statut special şi se aplică începând cu luna
majorării acestor drepturi.
(3) Pensiile prevăzute la alin. (1)
pot fi recalculate, în condiţiile prezentei legi, şi în situaţia depunerii de
documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar
drepturile de pensie astfel recalculate se acordă, în termen de cel mult 24 de
luni, începând cu luna următoare depunerii documentelor.
(4) Stagiile de cotizare
nevalorificate la recalcularea pensiei conform alin. (3), precum şi cele
realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în
sistemul public de pensii.
(5) Procedura de recalculare
prevăzută la alin. (3) se stabileşte prin ordinul prevăzut la art. 60 alin.
(4).
Art. 110. – (1) Pensiile
militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite
în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se
recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea
valorificată prin ultima decizie de pensie.
(2) Recalcularea pensiilor prevăzută
la alin. (1) se realizează în termen de maximum 12 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei legi.
(3) Stagiile de cotizare
nevalorificate la recalcularea pensiei conform alin. (1), precum şi cele
realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în
sistemul public de pensii.
(4) Pensiile recalculate potrivit
alin. (1) se cuvin începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei
legi şi se plătesc începând cu luna următoare celei în care se împlineşte
termenul prevăzut la alin. (2).
(5) Persoanele care au realizat
stagiu de cotizare în specialitate şi ale căror drepturi de pensie au fost
stabilite de către casele teritoriale de pensii conform Legii nr. 263/2010, cu
modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru recalcularea pensiei,
în condiţiile prezentei legi, la casele de pensii sectoriale, în funcţie de
ultimul loc de muncă din care au trecut în rezervă/retragere sau de la care
le-au încetat raporturile de serviciu.
(6) Prevederile alin. (3) şi (4) se
aplică şi în cazul persoanelor de la alin.(5), dacă cererea a fost depusă la
casele de pensii sectoriale în termenul prevăzut la alin.(2).
(7) În situaţia în care cererea a
fost depusă la casele de pensii sectoriale cu depăşirea termenului prevăzut la
alin. (2), drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna
următoare depunerii cererii.
(8) Procedura de recalculare
prevăzută la alin. (1) şi alin. (5) se stabileşte prin ordinul prevăzut la art.
60 alin. (4).
Art. 111. – În situaţia în care se
constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor
art. 109 şi 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată se păstrează în plată
cuantumul avantajos.
Art. 112. – (1) În cazul modificării
numărului de urmaşi după intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru o pensie
stabilită pe baza legislaţiei anterioare, pensia de urmaş cuvenită soţului
supravieţuitor se recalculează potrivit prezentei legi, cu păstrarea
condiţiilor existente la data deciziei iniţiale.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică
şi în cazul pensiilor de invaliditate stabilite pe baza legislaţiei anterioare,
la modificarea încadrării într-un alt grad de invaliditate.
(3) Drepturile pentru urmaşii
militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în
activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare,
decedaţi ca urmare a unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente
intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni şi
operaţii în afara statului român, se indexează şi se actualizează, după caz,
anual conform prevederilor art. 59 şi 60.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică
în mod corespunzător şi pensiilor prevăzute la art. 40.
Art. 113. – Litigiile care se referă
la drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanţelor la
data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza
căreia a fost stabilit dreptul.
Art. 114. – (1) Sumele încasate
necuvenit cu titlu de pensie militară se recuperează de la beneficiari în
termenul general de prescripţie de 3 ani.
(2) Sumele plătite necuvenit cu
titlu de pensie militară prin intermediul caselor de pensii sectoriale se
recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei de pensii sectoriale
respective, care constituie titlu executoriu.
(3) Debitele reprezentând pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc.
(4) Sumele rămase nerecuperate de pe
urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc.
Art. 115. – (1) Sumele încasate
necuvenit cu titlu de pensie militară de stat, ca urmare a unei infracţiuni
săvârşite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăţi a
sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a
prejudiciului.
(2) Sumele stabilite în conformitate
cu prevederile alin. (1), rămase nerecuperate de la pensionarii decedaţi, nu se
mai urmăresc.
Art. 116. – (1) Debitele provenite
din drepturile de pensie din sistemul pensiilor militare de stat se recuperează
potrivit legii şi se fac venit la bugetul de stat.
(2) La recuperarea debitelor în
conformitate cu dispoziţiile alin. (1) se aplică prevederile Codului de
procedură fiscală în materie.
Art. 117. – Bazele de date privind
beneficiarii dispoziţiilor prezentei legi sunt proprietatea caselor de pensii
sectoriale şi au caracter confidenţial.
Art. 118. – Cererile adresate
caselor de pensii sectoriale constituite la nivelul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii
se soluţionează în termenul prevăzut de lege şi sunt scutite de orice fel de
taxă.
Art. 119. – Cererile înregistrate şi
nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se soluţionează
conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii şi
asigurări sociale.
Art. 120. – La stabilire, pensiile
se rotunjesc din leu în leu în favoarea beneficiarului.
Art. 121. – (1) Diferenţele între
cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în
baza Legii nr. 119/2010, cu modificările ulterioare şi a Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, se restituie titularilor, la cererea acestora, în mod
eşalonat, pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
(2) Modalitatea de aplicare a
prevederilor alin. (1) se va stabili prin norme aprobate prin hotărâre a
Guvernului, emise în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
Art. 122. – În termen de 3 ani de la
data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide
dreptul la pensie pot opta pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei
legi sau a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 123. – Prezenta lege intră în
vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
Art. 124. – La data intrării în
vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) art. 1 lit. a) şi b), art. 4
alin. (1) lit. a), art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 8, art. 9 lit. b) şi art.
11 din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie
2010, cu modificările ulterioare;
b) art. 89 alin. (1) din Anexa nr.
VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 241/2013 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi
din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, cu
modificările ulterioare;
d) Ordonanţa de urgenta a Guvernului
nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate
beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31
ianuarie 2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
e) art. II şi III din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind
fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor administrate privat, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011, aprobată prin
Legea nr. 108/2012, cu modificările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN
ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN
POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti,
Nr. 45
Anexă
V
 R S T A standard de pensionare
pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi securităţii naţionale
Luna şi anul naşterii Luna şi anul pensionării Vârsta standard de pensionare (ani/luni)
Octombrie 1959 Ianuarie 2016 56/3
Noiembrie 1959 Februarie 2016 56/3
Decembrie 1959 Martie 2016 56/3
Ianuarie 1960 Mai 2016 56/4
Februarie 1960 Iunie 2016 56/4
Martie 1960 Iulie 2016 56/4
Aprilie 1960 Septembrie 2016 56/5
Mai 1960 Octombrie 2016 56/5
Iunie 1960 Noiembrie 2016 56/5
Iulie 1960 Ianuarie 2017 56/6
August 1960 Februarie 2017 56/6
Septembrie 1960 Martie 2017 56/6
Octombrie 1960 Mai 2017 56/7
Noiembrie 1960 Iunie 2017 56/7
Decembrie 1960 Iulie 2017 56/7
Ianuarie 1961 Septembrie 2017 56/8
Februarie 1961 Octombrie 2017 56/8
Martie 1961 Noiembrie 2017 56/8
Aprilie 1961 Ianuarie 2018 56/9
Mai 1961 Februarie 2018 56/9
Iunie 1961 Martie 2018 56/9
Iulie 1961 Mai 2018 56/10
August 1961 Iunie 2018 56/10
Septembrie 1961 Iulie 2018 56/10
Octombrie 1961 Septembrie 2018 56/11
Noiembrie 1961 Octombrie 2018 56/11
Decembrie 1961 Noiembrie 2018 56/11
Ianuarie 1962 Ianuarie 2019 57/0
Februarie 1962 Februarie 2019 57/0
Martie 1962 Martie 2019 57/0
Aprilie 1962 Mai 2019 57/1
Mai 1962 Iunie 2019 57/1
Iunie 1962 Iulie 2019 57/1
Iulie 1962 Septembrie 2019 57/2
August 1962 Octombrie 2019 57/2
Septembrie 1962 Noiembrie 2019 57/2
Octombrie 1962 Ianuarie 2020 57/3
Noiembrie 1962 Februarie 2020 57/3
Decembrie 1962 Martie 2020 57/3
Ianuarie 1963 Mai 2020 57/4
Februarie 1963 Iunie 2020 57/4
Martie 1963 Iulie 2020 57/4
Aprilie 1963 Septembrie 2020 57/5
Mai 1963 Octombrie 2020 57/5
Iunie 1963 Noiembrie 2020 57/5
Iulie 1963 Ianuarie 2021 57/6
August 1963 Februarie 2021 57/6
Septembrie 1963
Martie 2021
57/6
Octombrie 1963
Mai 2021
57/7
Noiembrie 1963
Iunie 2021
57/7
Decembrie 1963
Iulie 2021
57/7
Ianuarie 1964
Septembrie 2021
57/8
Februarie 1964
Octombrie 2021
57/8
Martie 1964
Noiembrie 2021
57/8
Aprilie 1964
Ianuarie 2022
57/9
Mai 1964
Februarie 2022
57/9
Iunie 1964
Martie 2022
57/9
Iulie 1964
Mai 2022
57/10
August 1964
Iunie 2022
57/10
Septembrie 1964
Iulie 2022
57/10
Octombrie 1964
Septembrie 2022
57/11
Noiembrie 1964
Octombrie 2022
57/11
Decembrie 1964
Noiembrie 2022
57/11
Ianuarie 1965
Ianuarie 2023
58/0
Februarie 1965
Februarie 2023
58/0
Martie 1965
Martie 2023
58/0
Aprilie 1965
Mai 2023
58/1
Mai 1965
Iunie 2023
58/1
Iunie 1965
Iulie 2023
58/1
Iulie 1965
Septembrie 2023
58/2
47
August 1965
Octombrie 2023
58/2
Septembrie 1965
Noiembrie 2023
58/2
Octombrie 1965
Ianuarie 2024
58/3
Noiembrie 1965
Februarie 2024
58/3
Decembrie 1965
Martie 2024
58/3
Ianuarie 1966
Mai 2024
58/4
Februarie 1966
Iunie 2024
58/4
Martie 1966
Iulie 2024
58/4
Aprilie 1966
Septembrie 2024
58/5
Mai 1966
Octombrie 2024
58/5
Iunie 1966
Noiembrie 2024
58/5
Iulie 1966
Ianuarie 2025
58/6
August 1966
Februarie 2025
58/6
Septembrie 1966
Martie 2025
58/6
Octombrie 1966
Mai 2025
58/7
Noiembrie 1966
Iunie 2025
58/7
Decembrie 1966
Iulie 2025
58/7
Ianuarie 1967
Septembrie 2025
58/8
Februarie 1967
Octombrie 2025
58/8
Martie 1967
Noiembrie 2025
58/8
Aprilie 1967
Ianuarie 2026
58/9
Mai 1967
Februarie 2026
58/9
Iunie 1967
Martie 2026
58/9
Iulie 1967
Mai 2026
58/10
August 1967
Iunie 2026
58/10
Septembrie 1967
Iulie 2026
58/10
Octombrie 1967
Septembrie 2026
58/11
Noiembrie 1967
Octombrie 2026
58/11
Decembrie 1967
Noiembrie 2026
58/11
Ianuarie 1968
Ianuarie 2027
59/0
Februarie 1968
Februarie 2027
59/0
Martie 1968
Aprilie 2027
59/1
Aprilie 1968
Mai 2027
59/1
Mai 1968
Iulie 2027
59/2
Iunie 1968
August 2027
59/2
Iulie 1968
Octombrie 2027
59/3
August 1968
Noiembrie 2027
59/3
Septembrie 1968
Ianuarie 2028
59/4
Octombrie 1968
Februarie 2028
59/4
48
Noiembrie 1968
Aprilie 2028
59/5
Decembrie 1968
Mai 2028
59/5
Ianuarie 1969
Iulie 2028
59/6
Februarie 1969
August 2028
59/6
Martie 1969
Octombrie 2028
59/7
Aprilie 1969
Noiembrie 2028
59/7
Mai 1969
Ianuarie 2029
59/8
Iunie 1969
Februarie 2029
59/8
Iulie 1969
Aprilie 2029
59/9
August 1969
Mai 2029
59/9
Septembrie 1969
Iulie 2029
59/10
Octombrie 1969
August 2029
59/10
Noiembrie 1969
Octombrie 2029
59/11
Decembrie 1969
Noiembrie 2029
59/11
Ianuarie 1970
Ianuarie 2030
60/0