13 aprilie 2010

Va informam

Intrucat la demersurile anterioare(publicate deja) n-am primit raspuns, am revenit:

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE
FILIALA OLT, Nr. 1
SLATINA
Cercul Militar, str. Ionascu, nr. 65
Nr. 8 din 13.04.2010 Exemplar nr. 1


CĂTRE,
PRESEDINTELE ORGANIZATIEI JUDETENE OLT A PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT
Domnului Senator Ioan TOMA

PRESEDINTELE ORGANIZATIEI JUDETENE OLT A PARTIDULUI DEMOCRAT -LIBERAL
Domnului Darius Bogdan VÂLCOV

PRESEDINTELE ORGANIZATIEI JUDETENE OLT A PARTIDULUI NATIONAL LIBERAL
Domnului Ioan CIUGULEA

Revenim la adresa noastră nr. 2 din 23.03.2010 prin care vă aduceam la cunostiinţă despre constituirea la nivelul judeţului Olt a Filialei Olt a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere şi v-am adresat rugămintea ca prin intermediul dumneavoastră să putem avea o întâlnire cu parlamentarii partidului, aleşi în colegiile electorale ale judeţului Olt, cu privire la proiectul legii referitoare la sistemul unitar de pensii.
Insistăm şi vă rugăm sa daţi curs acestei solicitări pe cât posibil până la sfârşitul acestei luni.
Cu stima,
Preşedintele Biroului Operativ Judeţean al Filialei Olt a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezerva şi în Retragere
Colonel (rtr.)
Dumitru DOGARU


Secretar
lt.col.(r)
Ion LINŢOIU