29 septembrie 2010

COMITETULUI DIRECTOR AL S.C.M.D

Domnule presedinte, domnilor membri ai Comitetului Director,


Am mandatul Biroului Operativ al Filialei 1 Slatina, sa va comunic cele de mai jos.

1. Felicitari pentru actiunea S.C.M.D. din data de 28.09.2010, cu toate ca nu am fost mentionati cu nici un punct de vedere al sindicatului, in notele de protest inaintate la diferite foruri.

2. Sunt unul dintre ,,instigatorii” care si-au exprimat telefonic nemultumirea pentru faptul ca in data de 24.09.2010, S.C.M.D. nu am fost alaturi de cei care si-au manifestat doleantele in Piata Victoriei si ulterior la Palatul Cotroceni.
Am pierdut un tren foarte favorabil.
Cred ca etichetarea drept ,,instigatori” a celor care ne-am exprimat aceasta opinie, a fost total nefericita, in emisiunea din data de 28.09.2010, la care a participat si domnul Col(r)Dr. Dogaru Mircea.

3. Continutul comunicatului semnat de purtatorul de cuvant al S.C.M.D., privind aceste evenimente a fost o greseala impardonabila. Nimeni nu a solicitat participarea la proteste fara a avea o aprobare legala, mai ales ca se stia cu mult timp inainte de manifestatie.

4. Va propunem urmatorul plan de viitor al actiunilor sindicale, fara a avea pretentia ca este unic si nu mai poate fi imbunatatit:

a. incheierea de protocoale cu toate marile Centrale Sindicale si Comitete in teritoriu;

b. asezarea la masa negocierilor cu A.N.C.M.R.R. Bucuresti (M.Ap.N., M.A.I.), sau daca acestia refuza, cel putin cu filialele acestora din tara care au inteles sa nu mai stea sub tutela acestora, (si nu sunt putine – ex. A.N.C.M.R.R.-Filiala Olt) cu care cu care sa ne conjugam eforturile in protestele pe care dorim sa le initiem in viitor;

c. participarea legala, la manifestatiile care se contureaza pe data de 07.09.2010 a tuturor filialelor sindicale din tara, cu toata recuzita (banere, veste, sepci, vuvuzele, fluiere, sirene, lozinci); fiecare filiala sa participle cu cel putin 50 de membri; suportarea cheltuielilor de deplasare sa se faca din fondurile de cotizatie si nu pe cont propriu;

d. privind preconizatele actiuni, cu ocazia zilei de 25.oct.2010:
- acordarea cinstei care se cuvine Armatei, prin manifestari civilizate, fara caracter de miting (fara recuzita de nici un fel). Participarea sa fie in uniforma militara, pentru cei care au dreptul sa o poarte si eventual numai folosirea vestelor cu insemnele S.C.M.D.;
- depunerea de coroane sa se faca la Bucuresti si judete, acolo unde se desfasoara aceste ceremonii de ani de zile; filialele din tara sa participle la Bucuresti cu circa 25-30 membri si in judete la fel; costurile coroanelor si deplasarilor sa fie suportate tot din fondurile de cotizatie;

5. O mai eficienta si reala consultare a filialelor din judete, intrucat se constata, cel putin din comentariile de pe internet, ca nu functioneaza asa cum ar trebui.

6. Corelarea actiunilor viitoare cu rezultatele asteptate din partea C.C.R. si instantelor de judecata in procesele care se judeca si a sentintelor care se vor pronunta.

7. Sa nu omitem faptul ca la Alba Iulia, s-a hotarat sa avem in acesta toamna si adunarea C.N.R. si inca nu se stie nimic, alaturi de propunerile pentru modificarea statutului si R.O.F..

Sunt numai cateva puncte de vedere, consider urgente, care sa fie puse in discutia C.D. si colegilor din tara, in vederea analizarii oportunitatii acestora, imbunatatirii si completarii cu alte propuneri si stabilirea pe termen scurt a unui program de actiune efficient si unitar.

Presedintele Filialei 1 Slatina - jud. Olt a S.C.M.D.
Col.(rtr) DOGARU DUMITRU